Tot ceea ce facem este să încurajăm inițiativele OAMENILOR care vor să contribuie la binele comunității în care trăiesc; să oferim suportul nostru pentru dezvoltarea ideilor tinerilor sau adulților care își asumă aceste demersuri, și transpunerea acestor inițiative în practică.

Dincolo de resursele necesare și pentru care ne mobilizăm împreună, ceea ce contează sunt valorile după care ne ghidăm în activitățile întreprinse: solidaritate, diversitate, non-discriminare, libertate, identitate.


DIRECȚIONEAZĂ 20% din IMPOZITUL ANUAL

Companiile pot direcționa 20% din impozitul anual, așa că dacă ai o firmă poți alege ce se întâmplă cu o parte din impozitele plătite. Este foarte simplu și fără niciun cost pentru tine să direcționezi până la 20% din impozitul pe profit către o cauză în care crezi. Vrei să susții astfel unul dintre programele noastre?

DONEAZĂ DE PE CARD

poate fi o donație unică sau o donație lunară, pentru orice sumă care îți este la îndemână, folosind contul bancar de mai jos.

DĂRUIEȘTE-ȚI ZIUA

poți să faci din ziua ta de naștere un prilej de bucurie pentru copiii din mediul rural cu care noi ne întâlnim la activitățile educative pe care le derulăm de-a lungul anului, la finalul săptămânii.

Alege să susții proiectul

Festival de CREAȚIE și RECREAȚIE

DIRECȚIONEAZĂ până la 3,5% din IMPOZITUL ANUAL

persoanele fizice care realizează venituri în Romania pot direcționa o sumă din impozitul anual pe care îl datorează, aceasta fiind o opțiune și nu o obligație legală. Direcționarea către CREATIV se poate face acum și mai simplu:

pasul 1. completează ONLINE

pasul 2. simplu:

salvezi formularul 230 completat direct pe platformă, sau descarci formularul 230 pre-completat cu datele CREATIV,

apoi îl printezi, îl completezi cu datele tale (dacă nu e completat deja), alegi perioada (1 an sau 2 ani) și îl semnezi.

pasul 3. în funcție de situația ta:

  • îl scanezi și apoi îl trimiți prin email la CREATIV și ne ocupăm noi de depunere. Adresa de email este contact@asociatiacreativ.ro sau
  • îl depui personal la unitatea ANAF de care aparții/ îl trimiți prin poștă cu scrisoare recomandată la unitatea ANAF de care aparții, până la data legală din anul în care ai ales să direcționezi.

Mulțumim că ai ales să susții unul dintre proiectele noastre.

Proiectele educative CREATIV

ÎNSCRIE-TE ca VOLUNTAR

participă ca voluntar pentru unul dintre programele sau proiectele noastre aflate în derulare și care permite acest tip de implicare.

vezi toate oportunitățile de voluntariat