Alina Mustață

email: alina(at)asociatiacreativ.ro

Am avut de când mă ştiu curiozitatea de a înţelege în profunzime natura umană, modul în care învăţăm şi dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi. Imi place să observ transformările lumii în care trăim şi aleg să contribui prin construirea de contexte de învățare care să activeze resursele interioare ale copiilor, familiilor, profesorilor  și comunităților.  Sunt recunoscătoare  pentru fiecare întâlnire ce ne permite fiecăruia să ne transformăm și să creștem.

Am absolvit ca asistent social Facultatea de Sociologie si Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti, cu specializare în Asistenţa familiei şi a copilului. Am peste 15 ani experiență în lucrul cu copii, tineri şi adulţi în contexte de formare și educație non-formală, folosind în special jocul și animația socio-educativă în cadrul programelor educaționale dezvoltate.  Am absolvit cursurile de Formator în educaţie şi Gândire pedagogică strategică susţinute de profesorul Florian Colceag, în 2015 şi 2018. Sunt Mediator al învățării în cadrul Programului de Îmbogăţire Instrumentală Feuerstein- Basic și Standard (Nivel I si II), educator parental în cadrul programului “Cercul Sigurantei”, acreditat de către Circle of Security International, Institutul pentru Dezvoltarea copilului si Colegiul Psihologilor din Romania, şi Practicant Points of You™.

Alisia Damian-Coantă

email: alisia(at)asociatiacreativ.ro

Sunt parte din echipa CREATIV din momentul în care a răsărit în grupul nostru ideea de a înființa organizația. Cred că, cu empatie, claritate și transparență avem șansa de a experimenta mai multă înțelegere, conexiune, incluziune, participare, leadership, creativitate și încredere.

Mi-am asumat cu responsabilitate misiunea de a transforma lumea prin joc tocmai din dorința de a împărtăși și a crea contextele în care oamenii să trăiască experiențe de învățare în mod autentic, să experimenteze bucuria și libertatea. Știu că tinerii sunt cei care au puterea de a transforma lumea în care trăim într-o lume mai bună și de aceea cu deschidere le ofer îndrumare și suport pentru a-și duce la îndeplinire inițiativele.

Ceilalți spun despre mine că sunt o persoană creativă (!) mai ales pentru că deseori „traduc” concepte și idei în imagini sau simboluri grafice care să ofere și mai mult sens învățării, comunicării și înțelegerii dintre oameni. Facilitez cu drag în mod vizual întâlnirile dintre oameni pentru a aduce un plus de claritate, coerență și impact în comunitățile în care activăm.


Mihaela Andrieș

Cred că o schimbare autentică se întâmplă într-un om doar atunci când se implică profund într-o experiență. De aceea cred și în educația făcută prin experiențe, proiecte, joc, mișcare corporală și implicare emoțională. Cred că noi învățăm și creștem frumos atunci când suntem conectați cu alți oameni care ne apreciază, când avem un cadru potrivit pentru creativitate și exprimare liberă și când putem oferi celorlalți din ceea ce suntem.

Am studii și experiență profesională în marketing, resurse umane și comunicare. Aprofundez subiecte legate de consilierea filantropică, psihologia și educația copiilor și fotografie. Am coordonat echipe în diverse proiecte legate de mediu și comunitate, iar energia utimilor ani am investit-o în înființarea Fundației Comunitare Brașov și creșterea a doi copii.

Ana Maria Răducan

email: anamaria(at)asociatiacreativ.ro

Sunt pasionată de artă, limbi străine și bicicletă. Iubesc să organizez ateliere creative cu copii mici și mari pe teme diverse, cum ar fi pictură, ceramică, origami, teatru de improvizație, scriere creativă și, de asemenea, să predau limba engleză și japoneză.

Una din caracteristicile mele este entuziasmul, pe care îmi doresc să-l împart cu toată lumea, atât copii, cât și adulți cărora le place să mai fie copii din când în când.

Cel mai mult mi-aș dori să pedalez prin toată lumea, în lung și-n lat. Sunt implicată în coordonarea proiectului Festival de Creație și Recreație de la Brebu-Prahova , un proiect pe care l-am inițiat și îl derulez in fiecare an începând din 2021 alături de echipa de tineri voluntari din sat.


Cristina Neguț

Petruța Silvia Mișu